Prăjitura Floare de Cais - Rețeta video

       Astazi vom face Prajitura Floare de Cais. Avand doua straturi groase de crema, acest desert este foarte cremos, dulce si are o textura foarte placuta.
Ingrediente pentru blat:
2 budinci de capsuni
6 albusuri
1 lingura de faina
6 linguri de zahar
6 galbenusuri

1. Incepem cu albusurile pe care le batem spuma cu un mixer. Cand sunt bine spumate putem incepe sa adaugam zaharul treptat, mixand continuu. Apoi, punem galbenusurile, faina si praful pentru budinca. Amestecam bine pana cand totul s-a incorporat.

2. Punem compozitia intr-o tava unsa si tapetata cu faina. Tava pe care eu am folosit-o are dimensiunile de 30X25 de cm. Dam blatul la copt la 180 de grade celsius pentru 25-30 de minute sau pana cand infingem un cutit un mijloc, iar lama iese curata.

3. Cand avem blatul copt, il scoatem din tava si il lasam la racit.

4. Acum ne vom ocupa de crema de vanilie.
Ingrediente pentru crema de vanilie:
200 de grame de zahar
3 linguri de faina
4 galbenusuri
1 budinca de vanilie
400 de ml de lapte
si 250 de grame de unt cu 80% grasime

5. Punem galbenusurile si zaharul intr-o cratita si le spumam cu o lingura de lemn. Apoi, punem praful pentru budinca si faina. Amestecam, dupa care punem laptele si omogenizam bine.

6. Punem cratita pe baie de aburi si amestecam pana cand se ingroasa. Cand e gata, o lasam la racit.

7. Apoi, spumam untul cu un mixer si adaugam putin cate putin din crema rece, mixand continuu, pana cand avem toata crema incorporata in unt.

8. Punem toata crema peste blatul racit si o intindem uniform.

9. Acum lasam totul deoparte, intre timp ce ne vom ocupa de cea de-a doua crema.
Ingrediente pentru crema de cocos:
cele 4 albusuri care ne-au ramas de la crema de vanilie
12 linguri de zahar
100 de grame de nuca de cocos

10. Punem albusurile intr-o cratita si le batem cu un mixer. Cand sunt bine spumate punem zaharul si continuam sa mixam.

11. Punem cratita pe baie de aburi si cu un tel sau batator continuam sa le spumam pentru 10-15 minute sau pana cand se ingroasa si nu mai cade de pe batator, daca il ridicam.

12. Luam cratita de pe baia de aburi si cat e inca calda compozitia, punem nuca de cocos in ea si amestecam bine pana cand s-a incorporat.

13. Punem crema de cocos peste cea de vanilie si o intindem uniform.

14. Acum, tot ce ne mai ramane de facut este sa o taiem si sa o servim.
Aceasta prajitura este foarte bogata in creme si arata fabulos. Fa-o si tu pentru masa de sarbatori si iti garantez ca nu ai sa regreti.

Va doresc POFTA BUNA!