Ciorbă Ardelenească vs Borș Moldovenesc. Care este mai bună?

    Care este mai bună? Astăzi vom compara doua rețete diferite din mai multe puncte de vedere, Ciorbă ardelenească și Borș Moldovenesc. Una dintre ele se face cu carne și oase de porc, iar cealaltă cu afumătură și singurul lucru pe care îl au în comun sunt legumele. Haideți să ne apucăm de treabă, iar la final le gustăm și vedem care e mai gustoasă.

    Ingrediente pentru borșul moldovenesc:
    700 de grame de oase de porc
    600 de grame de pulpă de porc tăiată cuburi
    250 de ml de borș
    4 cartofi tăiați cubulețe
    2 tulpini de țelină apio
    1 ceapă tocată cubulețe
    1 păstârnac tăiat cubulețe
    jumătate de legătură de pătrunjel verde tocat mărunt
    câteva frunze de leuștean tocate mărunt
    Sare si piper după gust
    Câte o jumatate de gogoșar roșu, galben si verde
    300 de ml de sos de roșii
    1 morcov mai mare tăiat cubulețe

    Într-o oală de 5 litri umplută pe jumătate cu apă punem oasele de porc si pulpa. Punem Sare și lăsăm să fiarbă 1 oră, până când carnea este fiartă. Timpul de fierbere diferă în funcție de tipul de carne. Verificați după 45 de minute cu o furculiță pentru a vedea dacă este fiartă.

    Din când în când luam spuma formată la suprafață.

    Când carnea este fiartă adăugăm morcovul, țelina apio, ceapa, păstârnacul, gogoșarii, cartofii și pasta de roșii. Condimentăm cu sare și piper după gust. Lăsăm să mai fiarbă jumătate de oră la foc mediu.

    La final adăugăm borșul fierbinte și frunze de pătrunjel și leuștean. Amestecăm și ciorba este gata.

    Acum vom face ciorba ardelenească.

    Ingrediente pentru ciorba ardelenească:
    300 de grame de șuncă afumată
    200 de grame de smântână
    1 morcov mai mare tăiat cubulețe
    300 de ml de sos de roșii
    câte o jumătate de gogoșar roșu, galben si verde
    câteva frunze de leuștean tocate mărunt
    4 cartofi tăiați cubulețe
    jumătate de legătură de pătrunjel verde tocat mărunt
    sare si piper după gust
    3 frunze de dafin
    3-4 căței de usturoi tăiați mărunt
    un sfert de rădăcină de țelină toată cubulețe
    1 păstârnac tăiat cubulețe
    1 ceapă tocată cubulețe
    1 lingură cu vârf de untură
    1 gălbenuș

    Într-o oală de 5 litri punem untura, morcovul, gogoșarii, ceapa, țelina, păstârnacul și usturoiul. Călim legumele 10 minute.

    Adăugăm șunca afumată și o gătim 5 minute. Apoi, punem frunzele de dafin, pasta de roșii, cartofii, amestecăm și punem apă, aproximativ 3 litri. Condimentăm cu sare și piper după gust. Lăsăm să fiarbă jumătate de oră la foc mediu.

    Spre final amestecăm smântâna cu gălbenușul.

    Peste smântână punem treptat câte un polonic din ciorbă pentru a aduce smântâna la temperatura ciorbei.

    La final oprim focul la ciorbă și punem smântâna. Amestecăm. Punem frunze de pătrunjel și leuștean și ciorba este gata.

    Ambele ciorbe sunt gata! Priviți cât de bine arată! Sunt delicioase, eu prefer ciorba ardelenească, poate și pentru că se aseamănă mai tare cu ciorba din Banat. În schimb membrii familiei mele au votat cu toții Borșul Moldovenesc; și cum majoritatea decide aceasta este rețeta câștigătoare.

    Vă doresc poftă bună!