Înghețată de Pepene Galben - Rețetă video

       Este sezonul pepenilor si ii gasim peste tot la preturi mici. Odata ce incercati aceasta reteta nu o sa mai fie nevoie sa cautati disperati prin magazine dupa inghetata de pepene galben, asa cum faceam eu.
Ingrediente:
1 pepene galben
500 ml frisca lichida
400 ml lapte condensat
1 lingurita de extract de vanilie
      Incepem cu pepenele. Il taiem si scoatem semintele. Pepenele meu este mult prea mare, asa ca voi folosi doar jumate.
       Il feliem si il taiem cubulete. Cuburile nu trebuie sa fie perfecte, pentru ca le vom facem piure putin mai tarziu.
         Acum cantarim. Pentru aceasta cantitate de frisca, vom avea nevoie de 300 de grame de pepene.
       Dupa ce avem pepenele cantarit, il punem intr-un recipient si cu un blender vertical il facem piure. Daca nu aveti un blender, puteti face asta si cu o furculita.
       Cuburile care ne-au ramas din jumatatea de pepene, le vom taia cubulete mici, pe care le vom incorpora in inghetata.
       Acum ca avem pepenele pregatit, ne putem ocupa de a face baza pentru inghetata.
       Intr-un bol punem frisca si o batem spuma cu un mixer. Apoi, punem laptele condensat, extractul de vanilie si piureul de pepene. Amestecam pana cand totul este bine omogenizat.
      La sfarsit punem cubuletele de pepene si le incorporam in amestec. Lasam cateva pentru ornat. Aproximativ o lingura.
      Punem inghetata in recipiente de plastic si deasupra punem cuburile de pepene pe care le-am pastrat pentru ornat.
       O dam la congelator pentru cateva ore sau cel mai bine peste noapte.
       Cand e inghetata tot ce ne mai ramane de facut e sa o servim in boluri.
      Daca va place pepenele galben, atunci o sa adorati aceasta inghetata. Se face foarte usor si este atat de cremoasa, cu un gust perfect de pepene.

Va doresc POFTA BUNA!