Blat de Ciocolată Tăvălit prin Nucă de Cocos - Rețetă video

       Astazi vom face Blat de ciocolata tavalit prin nuca de cocos. Un blat dens, insiropat cu ciocolata din belsug, apoi tavalit prin nuca de cocos. Un desert adorat de familia mea.

Ingrediente pentru blat:
250 de grame de zahar
400 de grame de faina
300 de ml de lapte
2 linguri de miere
1 galbenus
1 ou
50 de grame de unt
1 lingura de cacao
1 plic de praf de copt

1. Punem untul si mierea intr-un bol. Cu o lingura de lemn le amestecam pana cand s-au imbinat. 

2. Apoi, punem galbenusul si oul si amestecam din nou. Peste adaugam zaharul si spumam compozitia pana cand isi dubleaza volumul.

3. Acum, adaugam laptele, faina, cacao si praful de copt. Omogenizam bine.

4. Punem compozitia in tava unsa si tapetata cu hartie de copt si o intindem uniform.

5. Dam blatul la copt la 180 de grade Celsius pentru aproximativ 35-40 de minute sau pana cand infingem un cutit in mijloc, iar lama iese curata.

6. Cand blatul este copt il scoatem din tava si luam hartia de copt, apoi il lasam la racit.

7. Atunci cand avem blatul racit il putem taia. Cu un cutit mare taiem blatul in cate bucati dorim. Depinde de cat de mari sau de mici vrem, dar tineti cont ca bucatile vor deveni putin mai mari atunci cand le vom insiropa.

8. Acum ne vom ocupa de sirop.
Ingrediente pentru sirop:
250 de grame de unt
250 de grame de zahar
2 linguri de cacao
200 de ml de lapte

9. Punem o cratita pe foc. In ea punem laptele, zaharul, untul si cacao. Cu o lingura de lemn amestecam pana cand untul si zaharul s-au topit.

10. Cand compozitia incepe sa fiarba o luam de pe foc.

11. Iar acum ne vom ocupa de pregatirea blatului, pentru care va trebui sa avem: siropul, 100 de grame de cocos si blatul.

12. Luam o bucata din blat, o punem in sirop, o intoarcem de pe o parte pe alta pentru a ne asigura ca este insiropat uniform, apoi o tavalim prin cocos.

13. Repetam acest pas pentru toate bucatile de blat. Daca nu va place cocosul, puteti tavali prajitura prin 100 de grame de nuca macinata. Eu am facut 36 de bucati din intregul blat.
       Aceasta prajitura este foarte populara, iar multi dintre voi probabil o stiti cu un blat alb, insa varianta mea este mult mai buna, avand cacao si in blat si in sirop. Va sugerez sa incercati reteta mea cat mai repede!

Va doresc POFTA BUNA!