Chiftele de Pui Marinate în Sos de Roșii

Astăzi vom face chiftele de pui marinate în sos de roșii. Aceasta este o rețetă simplă pe care o putem face în zilele în care nu mai avem nicio idee ce să gătim. După ce prajim chiftelele le mai fierbem puțin în sosul de roșii, ceea ce le va face să fie foarte moi.

Ingrediente pentru chiftele:
10 felii de pâine înmuiate în apă
600 de grame de carne tocată de pui (eu am un amestec din piept și pulpe de pui, pentru că dacă am folosi doar piept chiftelele ar ieși prea uscate)
4 căței de usturoi răzuiți
1 ou
jumătate de legătură de mărar verde tocat
1 linguriță de boia de ardei dulce
sare și piper după gust


    Într-un bol punem carnea tocată, pâinea, usturoiul, mărarul, oul, boiaua, sare și piper după gust. Omogenizăm totul bine.

    Luam aproximativ o lingură din compoziție și formăm chiftelele. Nu vă faceți griji dacă compoziția este puțin mai moale, deoarece cu cât este mai moale, cu atât vor ieși mai pufoase chiftelele. Eu am făcut 40 de chiftele din întreaga compoziție.

    Prăjim chiftelele în 500 ml de ulei încins, aproximativ câte 2-3 minute pe o parte. Când sunt rumene le scoatem pe o farfurie acoperită cu un șervețel de bucătărie pentru a absorbi excesul de ulei. Continuăm să prăjim chiftelele până când le terminăm pe toate. După ce am terminat de prăjit chiftelele ne putem ocupa de sos.

Ingrediente pentru sos:
500 ml de bulion
aproximativ 100 de ml de apă
2 linguri de zahăr
2 linguri de făină
100 de ml de ulei
1 linguriță de cimbru
sare și piper după gust


    Într-o tigaie punem uleiul și îl lăsam să se încingă. Apoi, punem făina și amestecăm bine. Adăugăm bulionul și jumătate din cantitatea de apă. Amestecăm bine. Acum condimentăm cu zahăr, cimbru, sare și piper după gust. Amestecăm și lăsăm sosul să fiarbă aproximativ 5 minute.

    Dacă vi se pare că sosul este prea gros puteți să adăugați și restul de apă.

    Când sosul s-a îngroșat puțin punem chiftelele în el și mai fierbem totul pentru aproximativ 5 minute, cât să se înmoaie chiftelele și să prindă gust de la sos.

    Putem servi chiftelele în sos imediat. Priviți cât de bine arată! Chiftelele sunt foarte aromate și pufoase, iar sosul care le acoperă este absolut minunat. Le puteți servi alături de un piure de cartofi, așa cum am făcut eu.

    Vă doresc poftă bună!