Tort cu Brânză fără aluat

Astăzi vom face Tort cu Brânză fără aluat. Acest tort este magnific, are o textură cremoasă și este aromat.

Ingrediente:
1250 de grame de brânză dulce de vacă
6 gălbenușuri
6 albușuri
300 de grame de zahăr
zeama de la o lămâie
coaja de la o lămâie netratată
250 de ml de frișcă lichidă
un praf de sare
125 de grame de unt
1 lingură de făină
1 plic de praf pentru budincă de vanilie


    Într-un bol punem albușurile și praful de sare. Le batem spumă cu mixerul.

    Într-un alt bol mixăm gălbenușurile cu zahărul. Turnăm în fir subțire untul topit, mixând continuu.

    Într-un alt bol batem frișca spumă cu mixerul.

    Peste amestecul de gălbenușuri punem brânza de vacă, zeama și coaja de lămâie, făina și praful de budincă. Omogenizăm totul bine.

    Adăugăm frișca și o încorporăm și pe ea. La final adăugăm albușurile bătute spumă și le încorporăm bine.

    Punem compoziția obținută într-o tavă rotundă detașabilă cu diametrul de 26 de cm unsă cu unt și tapetată cu pesmet.

    Dăm tortul la copt la 180 de grade Celsius pentru aproximativ 1 oră, sau până când devine auriu deasupra și nu mai e lichid.

    Când este copt trebuie să îl lăsăm să se răcească complet. El se va lăsa și va crăpa deasupra, dar este normal, nu vă faceți griji.

    Când este gata luăm inelul formei detașabile jos și putem tăia o felie și servi.

    Tortul cu brânză fără aluat este gata! Priviți cât de bine arată! Este foarte cremos și aromat!

    Vă doresc poftă bună!